Jurnalul intim

journalDeseori am ore sau zile în care într-un caiet sau pe o pagină de word scriu cuvinte care au un înțeles aparte pentru mine. Cred că dacă le-aș fi cumulat pe toate într-un caiet frumos cu pagini aurite, ar fi un jurnal intim pe cinste. Căci, în sinea mea am fost tentată de câteva ori de a avea un astfel de jurnal.

Un prieten intim căruia să-i destăinuiesc ideile, amintirile sau trăirile. Indiferent de starea în care te afli îți poți deschi jurnalul și să-i povestești atât cât ești pregătită să-i spui. Să revii la cele scrise pentru a analiza unele situații, să îți amintești de unele sentimente puternice, să retrăiești unele amintiri.

Mă gândesc că oamenii care dețin un astfel de prieten devotat sunt foarte împăcați cu sine. Desigur, e doar o teorie de a mea, dar totuși te simți mult mai bine când ai cui să te destăinui. În plus acel mic carnețel (sau poate mare) poate fi ales, înfrumsețat cum îți dorești. Cu mici simboluri ale unor zile, cu paginile tocite de răsfoială, cu pete de cerneală…

Un jurnal în care îți impregnezi personalitatea, stiul de a trăi, simți, modul de a vedea realiatea. Impresii de lectură, călătorii. Ah, când scriu tocmai vreau să îmi încep un propriu jurnal. Eu mi-am făcut unul de lectură, câteva de fapt, iar pe două dintre ele și acum le am puse pe raft la loc de cinste. Iar uneori le răsfoiesc pentru a-mi aminti impresiile despre o carte, listele făcute despre cele citite sau care trebuiesc citite, plus citatele pe care le-am selectat. Mărturisesc că aceste caiete albastre, căci chiar așa le numesc, sunt mici comoare de amintiri.  Și Rebreanu spunea că„Un jurnal intim poate fi, uneori, mai important decât un roman şi poate interesa ca atmosferă de laborator de lucru„.

Voi aveți jurnale intime?

Recenzie: Chemarea îngerului de Guillaume Musso

Chemarea-ingerului1 (1)

„Cei mai frumoși ani ai unei vieți sunt cei pe care nu i-ai trăit încă…” jurnalul lui Alice (Chemarea îngerului de Guillaume Musso)

O carte pe care o recomand cu drag, de ce? Simplu că mi-a plăcut și posibil și vouă să vă placă.

Ca și în orice roman tipic aici este un el și o ea. Acești doi oameni frumoși care nu se cunoșteau anterior se ciocnesc într-un aeroport din New York, orașul care nu doarme niciodată (fapt confirmat și în carte). Sigur că primul fior al dragostei a fostul unul „tipic”. Ambii și-au făcut o părere înălțătoare despre celălat: o tâmpită și un imbecil 😀

În urma ciocnirii aceștia fac schimb de telefoane , iar acest fapt îi va lega și îi va ajuta să se regăsească printr-o cunoștință comună, Alice.

Jonathan este un chief bucătar, care la un moment dat a ajuns la apogeul carierei sale dar totul s-a destrămat deoarece s-a simțit trădat de propria soție și de unul dintre cei mai buni prieteni. În prezent, împreună cu cumnatul său au un mic restaurant și își duce viața liniștit în San Francisco fiind convins că viața de bucătar șef și toată viața de lux pe care o dusese este doar un trecut, deoarece a pierdut totul odată cu soția sa, Francesca.  Aici, mărturisesc că ăștia chiar se iubeau mult dar câteva întâmplări nefericite i-a despărțit, dar e bine știut că tot răul spre bine duce, sau măcar mereu sperăm că așa este.

Madeline, o domnișoară care se pregătește de nuntă cu logodnicul său Raphael, deține o florărie în Paris și se pare că e tânără că se bucură de viață și nu are nimic de ascuns. Dar, trecutul o macină și ea încearcă să-l accepte și să trăiască liniștit departe de calamități.

Astfel, ăștia doi și-au încurcat telefoanele și s-au trezit fiecare cu un alt telefon. De aici ei devin obsedați unul de altul și încep să-și rezolve probleme comune într-un fel.

Iar, Alice e fata care îi leagă și care la un moment dat i-a redat viața unuia și mai nu i-a răpit-o altuia. Este acel puzzle care îi va lega și le va consolida firava legătură care a apărut între ei.

În rest despre cum Johnatan ajunge la Paris, iar Madleine la San Francisco, despre tecutul ei polițienesc și misterul care i-a distrus căsnicia lui Johnatan,vă las să descoperiți singuri. Sper că v-am intrigat și nu v-am dat prea multe detalii.

Este o carte în trei părți, bine structurată și care (cel puțin pe mine) te ține cu sufletul la gură. Autorul combină cu succes elemente de roman cu cele de thriller, te ține în suspans și sunt momente și legături la care chiar nu te-ai gândit, orice dar nu numai așa. Cred că ăsta chiar e un punct forte care îi dă cărții câteva puncte în plus. Îmi plac personajele, caracterele, comportamentul, atitudinea au un ceva al lor care te fac să-i placi. E interesant cum acesta se joacă cu personajele, timpul și locul, căci romanul e scris din perspectiva ei și a lui, până ce aceștia se întâlnesc. E interesant firul și cum aceștia descoperă câte o mică parte a unui puzzle mai mare.

Sunt redate diferite tipaje de oameni, iar din fiecare autorul a scos ce e mai bun. Relațiile dintre tată-fiu, colegi, soți, prieteni… sunt redate colorat și frumos au un farmec aparte fiecare. Fiecare soartă a eroului este prezentată prin prisma unor decizii, a unor fărâme de trecut și de relațiile pe care le-a avut personajul cu oamenii pe care i-a întâlnit.

Un punct aparte este lăsat pentru recunoștință și respectul pe care îl au oamenii pentru cei care la un moment dat le-a dat o șansă sau i-a ajutat.

Iar un moment special îl consider relația dintre Jonathan  și fiul său Charly și anume momentul când acesta explică că „spre deosebire de relațiile de cuplu, cele dintre părinți și copii durează toată viața.  […]Tu nu trebuie să alegi între noi: mama ta va fi mereu mama ta și eu voi fi mereu tatăl tău. Suntem amândoi responsabili de educația ta și vom fi alături de tine în momentele fericite din viața ta, ca și la greu.”

Până la urmă mă asociez aprecierii date de  Tera Femina „Imposibil să nu te prindă: Chemarea îngerului este fără îndoială unul dintre cele mai bune romane ale lui Musso”. Dacă e imposibil sau nu, cred că va descoperi fiecare.

Lectură plăcute și inspirate